joi, 31 martie 2011

Fondurile de Apă - Ziua Mondială a Apei

Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Peru a organizat o conferinţă asupra importanţei apei. Agenţia de Presă Masonică din România (APMR) a participat la acest eveniment în cadrul Programului Masonic Internaţional SALVEAZĂ PLANETA. Evenimentul a avut loc în cadrul Ambasadei americane din Lima. Cei doi invitaţi au fost: Carlos Pagador (Şeful Autorităţii Naţionale a Apei - Republica Peru) şi Alejandro Calvache (Specialist în fonduri de apă - The Nature Conservancy).

Alejandro Calvache a vorbit despre "Fondurile de Apă", explicând ce sunt acestea şi la ce folosesc. Domnul Calvache (columbian) a explicat faptul că este foarte important să conservăm sursele de apă pe perioade lungi, moment în care intervine şi necesitatea foundurilor menţionate mai sus. Fondul de Apă este un mecanism financiar pe termen lung care mediază între consumatori şi producători. De asemenea, este un vehicul financiar care obţine bani de la marii consumatori. O ultimă afirmaţie în acest sens a fost şi accea că investiţia într-un fond de apă este o afacere profitabilă pe termen lung.

În cadrul discursului său a precizat şi faptul că America Latină este o putere în ceea ce priveşte potenţialul său de apă dulce în lume. Faptul că noi depindem de apă este o cursă împotriva tipului, afirma conferenţiarul, referindu-se la faptul că este o nevoie acută de a securiza resursele noastre de apă potabilă.

Un exemplu dat pentru folosirea fondurilor de apă a fost acela din Quito, capitala Republicii Ecuador, unde peste două milioane de locuitori beneficiază de un sistem de apă potabilă foarte bun.

Alejandro Calvache a explicat şi care sunt paşii pentru a constitui un fond de apă. În primul rând este vorba de identificarea modelelor, un proces tehnic prin care aflăm cum funcţionează sursa. Apoi se trece la procesul de negociere care presupune convingerea partenerilor strategici în implicarea acesteui proces, având ca scop final încheierea unui contract/acord între părţi.

Pasul al treilea presupune angajarea locuitorilor din zonele ce vor fi folosite, presupunând informarea acestora şi procesul de atragere a lor în proiect, adică transformarea lor în investitori. Ultimul pas este acela al monitorizării, care presupune o perioadă de minim cinci ani de monitorizare a fondului care abia atunci, adică după etapa monitorizării, poate fi lansat.

Carlos Pagador (Şeful Autorităţii Naţionale a Apei - Republica Peru) a vorbit despre bogata resursă naturală de apă de care dispune ţara sa, menţionând faptul că Peru are cu peste 35% mai mult decât necesarul de apă dulce şi că 80% din aceste resurse sunt folosite, de fapt, în domeniul agricol.
Una din preocupările sale a fost aceea că Peru, ca şi alte ţări din întreaga lume, este afectat de schimbările climatice, cu precădere de fenomenul de încălzire. Vorbind despre importanţa acestei instituţii naţionale recent formate, a precizat că este compusă din 70 de birouri ce au un rol vital.

Ceea ce a fost interesant de aflat este faptul că în Peru, conform legislaţiei în vigoare, apa este un bun naţional care nu poate fi vândut sau înstrăinat şi că populaţia are prioritate în folosirea apei dulci.

Întrebat de Agenţia de Presă Masonică din România (Acest tip de program - politică organizaţională - se implementează la nivel mondial în mai multe regiuni sau este vorba de un pionierat în America de Sud? Guvernele naţionale se implică în proiect sau este vorba doar de un parteneriat privat?), domnul Alejandro Calvache a răspuns că este o întrebare foarte bună şi a menţionat că în urmă cu 15 ani de zile, la New York, Comisarul Apei a vorbit pentru prima oară despre acest tip de proiect.

Tot în cadrul răspunsului a spus că din 2000 apare în special în cazul Quito, de unde se extinde apoi în mai multe ţări din America Latină şi izolat în alte părţi ale lumii.

În încheiere a răspuns că guvernele au un rol important de complementariat, făcând legătura între mediul privat şi cel public pentru realizarea acestor fonduri.



0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu